Spectacolul e bazat pe ideea unui iad personal, un univers al coșmarului, aflat la limita dintre normal și patologic. Se explorează un corp al traumei, cu funcții de victimă și călău. Un vis distorsionat ce își are rădăcinile în caracterul performativ al traumei și constituie paradoxul inerent acesteia: trauma este un eveniment la limita dintre existența umană și imaginație. Se propune o realitate distorsionată, care este de cele mai multe ori un spațiu mental. Iadul devine un spațiu luminos, cotidian, o cameră mobilată din care nu poți să ieși.
