„Un text românesc la maxim şi universalizant. Ca şi Brâncuşi, E. Ionescu, Enescu. Un mod de a fi cînd nu mai e nimic. Un plan liric. Altul dramatic. Al treilea excesiv politic. Cu o intensitate verbală mult mai puternică decît cea fizică. Ce i s-a întîmplat României nu putea să i se întîmple decît României. Amestec de civilizaţii, rapide, daci cu geto-romani, pauză, bizantini timpurii, bulă papală, tătaro-mongoli, anarhie medievală, războiul Crimeii, al ruso-turc, diverse voievodate, anonimul francez, habsburgi, principate unite, pluralism politic, n guverne, regi, Caragiale, Hitleriada, Sovietiada, Daciada, noi sau Let it be. Misterul, ca specificitate românească. Dramă universală. Liliecii de la Pleniţa mănîncă, beau, se-nsoară, se spânzură, îi ia cu reveneală sub alămurile muzicii ţîşnite din suferinţa de pe plantaţiile americane. De bumbac. Jazz. New Orleans. Acolo, ceremonia pentru morţi e tot atît de ironică precum la olteni. Lumi de lilieci. Cu radar pentru detectarea pomenilor. Zbor iute în zig zag. Vulnerabili şi pe cale de dispariţie. Prezenţi în Uniunea Europeană sub ştampilă. Atîrnaţi cu capul în jos. Umani. Finalul spectacolului e o mică pledoarie pentru fragilitatea mîinilor unite printr-o membrană de duioasă frică. Şi a unui glas emoţionant care ar mai şi cînta. Dar bine că e acolo, pe un CD, Saint James Infirmery. Şi gata.” lect.univ.dr. Ana-Maria Nistor
